Sâmbătă, 15 noiembrie 2025, la sediul Uniunii Elene din România, a avut loc a XII-a ediție a Simpozion-ului „Studii Bizantine”, un proiect organizat de Uniunea Elenă din România și Societatea Culturală Bizantină, în parteneriat Facultatea de Istorie a Universității București și Centrul de Studii Bizantine „Sfinții Petru și Andrei”
Invitat de onoare a fost dr. Georgios Theotokis, istoric specializat în istoria militară a Mediteranei de Est în Antichitatea târzie și Evul Mediu.
Au conferit distincție prin prezența lor domnul Nikolaos Vlahakis, ministru-plenipotențiar pentru diplomația publică al Ambasadei Greciei la București, domnul conf. dr. Matei Gheboianu, decanul Facultății de Istorie a Universității București, preot prof. univ. Lucian Dîncă
Cu prilejul împlinirii a 145 de ani de relații bilaterale româno-elene și a 35 de ani de la înființarea Uniunii Elene din România, domnul Dragoș Gabriel Zisopol, președintele și deputatul Uniunii Elene, a oferit distinșilor oaspeți medalii și mape aniversare.
Sub titlul simpozionului din acest an „Diplomația în Bizanțul secolelor IV/V-XII (tratate, strategii, negocieri)” au susținut comunicări dr. Georgios Theotokis, preot prof. univ. Lucian Dîncă, domnul lector univ. dr. Liviu Damian, doamna asist. univ. dr. Andra Stoiculescu, dr. Iustina Barbu, domnul dr. David Neagu, cercetător științific, domnul dr. Alin Lupu, dr. David Gabriel Carpen.
Toate comunicările acestui simpozion se regăsesc în Revista „Studii Bizantine” ce apare anual la editura Uniunii Elene, UER Press.










