Emisiunea ,,Cultura minorităților – Kalimera”, dedicată comunității elene din România, difuzată la postul de televiziune TVR 2 în data de 13.12.2021.
120 de ani de la nașterea la Brăila a vizionarului Andreas Embirikos. Poetul suprarealist s-a născut pe 2 septembrie 1901, ca fiu al unui înstărit armator grec, în portul de la Dunăre. A trăit doar un an acolo căci familia s-a mutat în Grecia. După divorțul părinților, Andreas a studiat psihanaliza la Paris. A debutat cu versuri extravagante și a devenit reprezentant al generației anilor ’30. Acest „profet’ care a influențat atmosfera poeziei și prozei elene și a modernizat limbajul, era și un fotograf prolific. Este și cel care a fondat primul grup de psihanaliză din Grecia. Romanul său „O Megas Anatolikos” (care s-ar traduce ca ‘Marele Estic’), o operă uriașă la care Embirikos a lucrat mai mult de două decenii, a fost publicat după moartea lui în 8 volume. Apariția a creat controverse și publicul s-a împărțit în tabere având în vedere natura erotică a lucrării care a scandalizat. Poetul grec laureat al Premiului Nobel, Odysseas Elytis, a fost unul dintre susținători și a văzut în autor un vizionar care a creat paradisul în opera sa. Acțiunea se petrece în 10 zile din luna mai 1867. Chiar dacă Embirikos s-a născut la Brăila, el nu a fost tradus încă în limba română. Andreas Embirikos e considerat primul scriitor care a combinat istoria, miturile, psihanaliza și poezia pentru a crea un univers fabulos și senzual.
Aflați mai multe despre personalități grecești din România de-a lungul timpului. Jean Moscopol, cântărețul de șlagăre interbelice era un grec născut la Brăila cu numele de Ioan Moscu. El a moștenit talentul de la mama sa, grecoaica Terpsihore din Constanța care avea o voce de soprană. Și nu doar talentul, dar și curajul și verticalitatea. “Un senior al cântecului, de o eleganţă perfectă, sufletească şi vestimentară”, cum l-a descris Gică Petrescu, artistul a fost un înverșunat critic anti-comunist. Recunoscut internaţional, a părăsit țara și a emigrat, întâi în Grecia apoi Paris și New York, chiar dacă fusese iubit de toată România.
După 200 de ani de la revoluţia elenă care a început chiar pe pământ românesc, sărbătorim Grecia bicentenară împreună cu Uniunea Elenă din Romania și ne amintim de istoria noastră comună. Vedeți imagini de la expoziția itinerantă „PERSONALITĂȚI GRECEȘTI CARE AU JUCAT UN ROL ÎN ISTORIA ROMÂNILOR, DIN ANTICHITATE PÂNĂ ÎN ZILELE NOASTRE” într-o emisiune semnată de jurnalista Roxana Amzar Gheorghe.