Începem o săptămână bună cu o emisiune frumoasă. În ultima zi de mai, spunem #Kalimera alături de Uniunea Elena din România și povestim despre educație, greci și dans. Cum se leagă cele trei? Ați mai aflat despre acest proiect în emisiunile noastre – proiectul european Teachers for SwanZ, cofinanţat de Erasmus+, a început la sfârșitul anului 2020 și va dura doi ani. Uniunea Elena din România este parteneră cu Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” – coordonatorul proiectului, cu Școala Națională de Arte „Prof. Vesselin Stoyanov” din Ruse, Bulgaria și cu “Attitude Studios”, din Viena, Austria.
Scriitorul Milan Kundera l-a numit “profet al insensibilității”. A fost un compozitor, teoretician și arhitect grec născut la Brăila. Pe 29 mai este aniversarea lui Iannis Xenakis.
Se împlinesc 99 de ani de când compozitorul grec al unei muzici fără frontiere s-a născut în orașul de pe Dunăre. Era fiul lui Klearchos Xenakis, un om de afaceri din Euboea, și a lui Fotini Pavlou din Lemnos. Ambii părinți erau pasionați de muzică și mama lui a fost cea care i-a arătat copilului cât de minunat este universul sonor. La doar 5 ani însă, el a pierdut-o pe această ființă specială, o traumă grea pentru viitorul creator. A plecat cu tatăl său în Grecia, a studiat muzica și a cântat în cor. S-a îndrăgostit de muzica tradițională grecească și cea religioasă.
În cel de-al Doilea Război Mondial a intrat în mișcarea de rezistență și a fost rănit în luptă. A supraviețuit dar a pierdut un ochi și a fost închis. A fugit la Paris unde a lucrat arhitect la atelierul Le Corbusier.
Un adevărat polimat, a rămas cunoscut pentru muica lui avangardistă. Xenakis a folosit regulile matematice din natură pentru a explora textura spațială a sunetului, culorii și arhitecturii.
Mai multe despre comunitatea greacă din România, despre personalități elene sau istorii ale unor orașe importante, vedeți Kalimera, emisiunea bilunară dedicată comunității grecești din România.