VALUL GRECESC, Ediţia a X-a

Uniunea Elenă din România organizează anul acesta o serie de manifestări dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale a Greciei – 25 martie.

Prima dintre acestea este cea de-a X-a proiectului VALUL GRECESC, desfăşurat în parteneriat cu Biblioteca Națională a României, Asociația “Careul marinarilor”, Asociația “Sculptor marinar Laurențiu Macarie”, TRUICART Events Brand şi cu sprijinul domnului ing. Ilarion Barbu.

Vernisajul expoziţiei de artă plastică “VALUL GRECESC”, va avea loc marți, 15 martie 2022, la ora 18.00, în Sala Papirus a Bibliotecii Naționale a României, București.

Expoziția aniversară cuprinde fotografii unicat, atât din taberele de creație și documentare TRUICART, cât și din cadrul expozițiilor de până acum. Pe simeze vor fi expuse și afișele edițiilor anterioare. Anvergura acestei manifestări va fi subliniată de calitatea lucrărilor selectate (pictură, grafică, ceramică, sculptură, artă decorativă).

În cadrul manifestării, ansamblul de dansuri greceşti „Asteria” al Uniunii Elene din România – Filiala Bucureşti va susține un moment artistic.

Expoziția reunește pe simeze creațiile a 29 de plasticieni consacrați atât pe plan național cât și international, din Romania, Grecia, Italia, Bulgaria, Ungaria, Spania: Ionela Agache, Roxana Barbu, Carmen Bazilescu, Cristina Aurelia Ionescu Berechet, Flori Buldus, Mihaela Cocheci, Ana Alexoaie-Conachi, Elena Dascalescu, Cornelia Victoria Dedu, Ioana Enescu Truica, Minda Ligia Gaja, Garbis Adrian Hofman, Mariana Gavrilă Vesa, Dan Geleletu, Macarie Laurentiu Manuel, Rebeca Emanuella Manescu, Aurelia Matei, Ruxandra Sibil Mermeze, Simion Muntean, Gabriela Naftanaila Leventu, Lucia Ősz Trancota, Dorina Padineanu, Magdalena Paree-hahn, Victoria Pastuch, Evangelia Taka, Dan Tudor Truica, Gheorghe Tutuianu, Ana Beatrice Ungureanu și Vladimir Păun Vrapciu.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 15 – 27 martie 2022.