În data de 14 noiembrie 2025 s-au împlinit 147 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria Mamă. Unirea Dobrogei cu România a avut loc în urma războiului de independenţă din 1877-1878 şi a fost consfinţită prin Tratatul de la Berlin din 13 iulie 1878.
În data de 14 noiembrie, Regele Carol I adresa următoarea proclamaţie către dobrogeni:
„Locuitori de orice naţionalitate şi religie, Dobrogea – vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân – de astăzi face parte din România. Voi de acum atârnaţi de un Stat unde nu voinţa arbitrară, ci numai legea dezbătută şi încuviinţată de naţiune hotărăşte şi ocârmuieşte.
Cele mai sfinte şi mai scumpe bunuri ale omenirii: viaţa, onoarea şi proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituţii pe care ne-o râvnesc multe ţări străine. Religiunea voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile noastre şi nimeni nu le va putea lovi, fără a-şi primi legitima pedeapsă…
Armata română, care intră în Dobrogea, nu are altă chemare decât a menţine ordinea şi, model de disciplină, de a ocroti paşnica voastră vieţuire. Salutaţi dar cu iubire drapelul român, care va fi pentru voi drapelul libertăţii, drapelul dreptăţii şi al păcii. În curând provincia voastră, pe cale constituţională, va primi o organizaţie definitivă, care va ţine seama de trebuinţele şi moravurile voastre, care va aşeza pe temelii statornicite poziţia voastră cetăţenească. Iubiţi ţara la a cărei soartă este lipită de acum şi soarta voastră.”
Ziua Dobrogei a fost instituită prin Legea 230/2015, fiind sărbătorită anual pe 14 noiembrie. Evenimente comemorative și culturale vor fi organizate de autoritățile de stat în localități din Dobrogea.

