Emisiunea „Convieţuiri” – 25 ianuarie 2023

Atunci când începe un an nou, lumea se umple de speranța și bucuria reînnoirii. Luna ianuarie are acea magie a intrării într-o perioadă proaspătă când orice devine posibil. Și la greci, prima zi a anului, când îl sărbătoresc pe Sfântul Vasile cel Mare, este prilej pentru un obicei frumos și vechi – Vasilopita sau tăierea pitei Sfântului Vasile cel Mare de către fiecare familie. Cine găsește bănuțul ascuns în această plăcintă, are noroc iar casa îi este binecuvântată. Pita Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre marii teologi creștini ai bisericii ortodoxe, este tăiată și oferită tuturor celor prezenți pentru un an în care să fim împreună, mai buni, mai fericiți și mai pașnici. Despre speranțele unui 2023 luminos în comunitatea elenă din România multietnică, într-un reportaj semnat de Roxana Amzar Gheorghe, invitat special deputatul Zisopol Dragos-Gabriel – Uniunea Elenă din România în dialog cu jurnalista Camelia Văcaru, miercuri 25 ianuarie de la ora 15:00 pe TVR1.