
Cea de-a X-a ediţie a proiectului interetnic iniţiat de Uniunea Elenă din România sub titlul “E vremea Carnavalului”, dedicat sărbătorii Lăsatului de Sec sau în Grecia şi diaspora elenă “Lunii Curate”, s-a realizat şi în acest an în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” din Bucureşti. Conform tradiţiei elene, această zi corespunde perioadei intrării în Postul Paştelui. Carnavalul se desfăşoară în toată Grecia, având ca elemente comune costumaţia, măştile, veselia, dansul, mâncarea şi băutura din belşug.
Carnavalul a avut loc în data de 2 martie 2019 şi la el al participat peste 170 de persoane, în special copii şi tineri din comunităţile elene teritoriale Brăila, Bucureşti, Constanţa, Craiova, Galaţi, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Roman, Târgovişte, din alte comunităţi etnice precum Uniunea Armenilor din România, Comunitatea Ruşilor Lipoveni, Ro.As.It, Uniunea Democrată Turcă, parteneri ai Uniunii Elene din România precum Liceul de Coregrafie “Floria Capsali” din Bucureşti, preşedinţi de filiale elene, preşedinţi de comunităţi etnice, reprezentanţi ai Muzeului Satului, părinţi, bunici etc.















































































